Sarbatoarea Caloianului

Ca sa cheme ploaia,  oamenii obisnuiau sa trimita un mijlocitor. Trimisul lor il inchipuia pe Caloian, faptura a apei. Nu se mai stie exact cine era Caloianul. Fetele si femeile satului modelau un om din lut, cu mainile pe piept, il puneau intr-un cosciug mic, il boceau, incercand cu ajutorul unei cepe, sa-si provoace cat mai multe lacrimi. Plansul era obligatoriu. Apoi tamaiau papusa si o ingropau intr-un loc necultivat sau la fantana satului.
Dupa trei zile, potrivit traditiei, Caloianul invia, deci il dezgropau si il
aruncau pe garla. Credinta in puterea Caloianului era atat de mare, incat barbatii nu mai munceau in ziua aceea la camp decat pana la pranz, restul timpului petrecandu-si-l la carciuma.
Uneori, papusa era facuta din carpe sau din lemn. In Moldova, Caloianul era pus pe o scandurica, cu lumanari aprinse, si bocit ca un mort adevarat. La auzul bocetelor, se adunau copiii, cu lumanari si oale de lut in maini. Caloianul era impodobit cu flori si frunze si dus cu alai la o fantana din afara satului. I se cerea Caloianului, prin versuri anumite, sa aduca ploaia, caci s-au uscat toate. La fantana, copiii varsau peste el o ciutura de apa, apoi il aruncau in fantana. Dupa aceea, scoteau apa si se udau bine intre ei. Apoi spargeau oalele, ca sa nu mai poata fi folosite si la altceva.
Taranii credeau despre Caloian ca are o putere foarte mare, ca si sfintii.

Ingeri, zmei si joimarite - mitologie populara