Crama Oprisor, o poveste despre Oltenia profunda

La o azvarlitura de bat de Cotul Dunarii incepe Golul Drancei, un tinut spre care duc multe drumuri, dar unde, pana nu demult, nu ajungea nimeni, de parca o vraja rea ar fi incercat sa tina departe viata, rasetele si tineretea de acest pamant in care binecuvantarea parea mereu indoita cu o urma de blestem.

Nici Pastorel, nici Duiliu Zamfirescu, nici Horia Furtuna, nici altii ca ei n-au reusit sa convinga generatiile de mai tarziu ca acest pamant poate fi izvor de bucurie. Gradini de legume pustiite, batrani sugubati sau fantomatici, tineri fugiti sa-si caute visele pierdute pe drumurile Imperiului Roman, un val de pamant ce marginea odinioara imparatia lui Traian de “salbatici”, ruinele unei cetati, inscrisuri de veacuri pietrificandu-se in praf prin arhivele unei primarii, un desert inca verde, ai carui tuaregi nu purtau haine albastre.

Asa era Oprisorul cu un deceniu in urma, inainte sa se aseze vita-de-vie pe acest loc. Renasterea culturii vinului pe acest taram, nu a adus promisiuni de prosperitate si nu a pavat strazile cu aur. A pus insa un stegulet acolo unde harta era alba. A oprit fuga spre alte zari a inca unei generatii. Si, mai mult decat atat, le-a adus romanilor in dar pe cel mai frumos fiu al soarelui – VINUL.

Astazi, aici la Crama Oprisorului … devii romantic brusc. Simplitatea unor lucruri elementare te ameteste. Esti uimit de rutina si linistea pe care ti-o destainuie satenii …
Caci altfel, ca sa fie de povestit despre salbaticia unui loc? Nici nu stiu cum se poate povesti … probabil in soapta, asemenea unei adieri de vant. La prima vedere, locul acesta pare ca a aparut printr-o minune …. O samanta purtata de vant, intamplator adusa pe dealuri in pustiu, ajutata de pamant, de vant, de ploaie rodeste si prinde viata.

O crama pierduta in mijlocul Olteniei, intre doua sate fugite dincolo de orizont, inconjurata de stane ce stau de jur imprejur aidoma unor strajeri mioritici ce apara de vraji si blesteme … si mai ales de banal.

Pamantul de aici e fermecat. E locul mistic pe care nu-l poti alege tu … ci, vei fi ales. Daca ii simti vibratia, ii apreciezi farmecul, vei fi purtat intr-un basm in cautarea vietii fara de moarte. Daca setea te duce la marginea unei fantani oprisorene sau drancene, apa aceea rece si gurtoasa iti va mototoli si-ti va juca sufletul in asa fel incat nu vei mai vrea sa pleci de acolo.

Satenii isi dau truda la acea crama; la cules, se intrec cu mic cu mare, care sa umple mai degraba cosurile cu struguri; atunci, in timpul culesului se striga cate-un cantec de jale, sau se ingana cate o doina olteneasca; ii vezi cum isi dau coate cand se vorbeste despre capra vecinului, sau despre ce fata s-a mai luat si cu cine. Apoi se-ntrec in bucate, care sa faca mancaruri mai delicioase, ca mai apoi sa spuna: “ehe, facui si eu ceva d’ale gurii cu ce-avusei p’acilea prin ograda”. Dupa o zi de munca, se strang ca furnicile catre crama, ca mai apoi, obositi, sa se indrepte catre casele lor. Acolo, la crama, ramai in urma lor si trecand la degustat ceva vinisor – ca e licoare pentru suflet – intrezaresti istoria pamantului, simti truda mainilor acelea sfintite prin munca, vibrezi alaturi de Oltenia profunda.

Sursa: prezentarea conceptului "Oltenia profunda" (cu usoare modificari ... )

Foto: vinul.ro

Comanda de pe VinPeNet.ro

Vinul Sf Gheorghe 2010 - Colectia Cupola Sanctis - Crama Oprisor

Vinurile Cramei Oprisor