S. Fl. Marian, Sarbatorile la romani, 3. Cincizecimea, p. 294
San-Georgiu si Sa-Medru
Intre toti sfintii, ale caror zile se serbeaza in decursul anului, cei mai distinsi si mai venerati de romani sunt: Sfantul George sau San-Georgiu si Sfantul Dumitru sau San-Medru, caci iata ce ne spune o legenda in privinta aceasta:
“Vazand Dumnezeu ca neamul crestinesc da cinste cuvenita acestor doi sfinti mucenici si ca ziua serbarii si aducerii-aminte de faptele si virtutile lor crestinesti au pus-o: a celui dintai in capul primaverii, iar a celui de al doilea la sfarsitul toamnei, ca sa se usoare pe sine de o sarcina de o parte, iar de alta parte sa le deie si el lor cinste, le-a zis:
- Iaca de acuma va incredintez voua cheile vremii, si la porunca mea aveti sa inchideti, de vreme ori mai tarziu, vremile omului, dupa cum adeca voi vedea purtarea oamenilor!
Sfintii au primit cu multamita cheile si au plecat unul in dreapta, altul in stanga, departandu-se la locul lor.
Cand se aude croncanit de broaste, San-Georgiu intinde mana si ia cheile din mana lui San-Medru, si mereu inchide iarna cu o cheie, iar cu cealalta deschide primavara, deschide vremile bune, caci prin glasul broastei a primit veste si porunca de la Dumnezeu.
Cand toate pasarile calatoare sunt duse de la noi, cand nu se mai vede pui de broasca pe afara si cand viscolul turbat se desprinde, scuturand si dezbracand codrul de haina sa, tremurand Sa-Medru intinde mana si primeste cheile din mana lui San-Georgiu, apoi cu graba inchide vremea buna cu o cheie si cu cealalta deschide iarna, care cade ca un potop asupra lumii.
Si San-Georgiu si Sa-Medru, la randul lor, poarta cheile tot cu sine, la brau, ca nu cumva sa le fure cineva din usile vremii si sa se joace cu vremea cum ii place.”
Atat dupa legenda aceasta, cat si dupa credinta generala a romanilor, San-Georgiul e capul primaverii, si ca atare inverzitorul intregii naturi si semanatorul tutror semintelor, iar Sa-Medru e sfarsitul toameni, si ca atare culegatorul si strangatorul tuturor panilor si al fructelor.
De la San-Georgiu si pana la Sa-Medru e jumatate de an, si anume jumatatea cea mai frumoasa, mai placuta si mai calduroasa. Iar de la Sa-Medru si pana la San-Georgiu e cealalta jumatate a anului, cea mai friguroasa si mai neplacuta.
Deci cei mai multi romani, care au case de inchiriat, mosii de arendat si bani de dat pe camata, indatineaza a-si inchiria casele, a arenda mosiile si a da bani pe camata de regula de la San-Georgiu si pana la Sa-Medru, si de la Sa-Medru si pana la San-Georgiu. Si tot la acesti doi sfinti indatineaza ei de a-si incasa chiria de pe case, castiul de pe mosii si camata de pe bani.
Afara de aceasta, e pretutindeni datina, cel putin in Bucovina, ca comunele sa naimeasca ciobanii, carlanarii, vacarii, herghelierii si porcarii, care au sa pasca oile, carlanii, vacile, caii si porcii peste vara, asemenea pe rastimpul de la San-Georgiu si pana la Sa-Medru. De la Sa-Medru insa incepand inainte, fiecare agricultor trebuie sa ingrijeasca singur de vitele sale.
Cu San-Georgiu, pe langa cele aratate pana aici, mai sunt imbinate inca si o multime de alte datini si credinte: rugul, Sangiorgiul vacilor, rodul graului, focul viu, alesul, comorile, farmece si vraji, improuratul, mosii de San-Georgiu, urzicatul.
Simion. Fl. Marian, Sarbatorile la romani, 3. Cincizecimea, p. 226
Foto: cimec.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu