Luptator al dreptei credinte
Sfantul Gheorghe a fost la origine un cetatean al Imperiului Roman, nascut undeva intre anii 275-285 d.Hr. in orasul Lydda din
Palestina. Tatal sau, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, si avea rangul de conducator al trupelor armatei romane dislocate in provincia
Capadocia din Asia Mica, iar mama sa Policronia era de neam palestinian.
Parintii sai erau crestini devotati care practicau acesta noua religie in conditii de absoluta clandestinitate. Ei i-au ales numele de Gheorghe care in greaca veche simboliza protectorul pamantului, agricultorul. Etimologia numelui vine din grecesul "
geos" adica pamant si "
orge" a semana, a cultiva.
Alti cercetatori sustin ca insasi numele de Gheorghe sustine natura sfantului, "
geror" insemand sfant si "
gyon" lupta, adica "
sfantul luptator" in dialectele din Capadocia.
De mic copil este atras de manuirea armelor, dand dovada de o dibacie neobisnuita. Cand micul Gheorghe avea doar 14 ani, tatal sau a murit, fiind osandit la moarte muceniceasca. Dupa acest moment dramatic, Gheorghe decide sa plece spre cetatea Nicomidiei, oras imperial pe atunci. Tanar placut la infatisare, inalt, cu o constitutie fizica atletica, Gheorghe imbratiseaza cariera militara a parintelui sau, ajungand in scurt timp comandant al unui corp de armata.
In memoria tatalui sau, unul dintre cei mai buni soldati romani si datorita vitejiei si priceperii sale, imparatul
Diocletian il primeste cu bratele deschise pe Gheorghe. Dupa ce a reputat cateva victorii pe campul de batalie, Diocletian il investeste in functia de Tribun, avand atributii de comandant al garzii imperiale din Nicomidia. Avea doar 20 de ani. La scurt timp dupa investire, mama sa moare, iar tanarul ramane singurul urmas crestin al familiei sale.
In anul 302, Diocletian decide sa isi inaspreasca prigoana indreptata contra crestinilor. Ura sa impotriva acestora era, conform legendei, alimentata de viclenia diavolului. In timpul unei viziuni in care imparatul il intreba pe necuratul diverse lucruri, acesta ii spune ca nu-i mai poate da raspunsurile dorite, din cauza ca este impiedicat de rugaciunile crestinilor, care-i seaca puterile. Turbat de furie, Diocletian emite un edict conform caruia fiecare soldat crestin trebuie arestat si obligat sa ofere sacrificii si rugaciuni zeilor pagani ai Romei Antice.
Afland de gestul imparatului, Gheorghe hotareste ca acesta este momentul potrivit mantuirii prin jertfa sa muceniceasca. A doua zi, imparte saracilor toate lucrurile sale, aurul, argintul si hainele scumpe si isi elibereaza toti sclavii, dand ordin ca toate pamanturile, casele si averile din Palestina sa fie impartite oamenilor nevoiasi.
In momentul in care Diocletian si-a chemat generalii in fata armatelor pentru a oficia slujbele si jertfele dedicate zeilor pagani, Gheorghe a iesit primul in fata, declarand ca este un crestin adevarat si nu va renunta sub nicio forma la credinta sa in Iisus Hristos Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu. Diocletian a fost socat, i-au trebuit minute bune sa isi revina din surpriza provocata de cel mai bun general din armata Imperiului Roman.
Mare mucenic in ceata sfintilor
Surpriza a fost mare nu doar pentru Diocletian, ci si pentru restul nobililor si generalilor romani prezenti in acel moment istoric. Cu totii au privit catre imparat, asteptand un raspuns. Insa, Diocletian i-a facut semn consulului Magnetiu, sa-i vorbeasca lui Gheorghe. Sfantul a raspuns tuturor intrebarilor puse de acesta, marturisindu-si deschis indrazneala pe baza Adevarului. Caci Adevar este Hristos pe care ei il prigonesc si ca el insusi este crestin si-l marturiseste pe Hristos cu toata fiinta sa.
Diocletian este dezamagit peste masura: tocmai fiul talentat al lui Geronzio, cel mai bun stateg al Imperiului, sa se declare deschis crestin? Initial, Diocletian nu vroia sa-l condamne pe Gheorghe, deoarece s-ar fi lipsit de un comandant militar extrem de capabil, dar pana in final, aversiunea sa impotriva crestinilor a invins. Imparatul ii spune generalului cat de mult il pretuieste, indemnandu-l sa-l renege pe Hristos si sa dea jertfa zeilor pagani, promitandu-i in schimb pamanturi, sume de bani, sclavi si avansari in functie. In fata acestor tentatii materiale, Sfantul Gheorghe l-a privit direct in ochi si i-a spus ca imparatia din prezent este desarta, nestatornica si curand pieritoare, iar toate cate se afla in ea sunt trecatore si curand pieritoare. A incheiat intarind cuvantul sau ca nimic dintre cele lumesti nu-l va face sa se razgandeasca. Turbat de furie Diocletian l-a aruncat in inchisoare, condamnandu-l la chinuri si torturi.
"A suferit o mie de morti succesive", spunea candva un preot crestin despre Sfantul Gheorghe, si nu era departe de adevar pentru ca acesta a savarsit minuni cu ajutorul lui Hristos prin insasi chinurile si torturile sale care se vindecau in mod miraculos in timpul noptii, astfel incat Diocletian ajunsese sa creada ca tanarul nevatamat care era prezentat la audieri dimineata nu era Gheorghe, ci unul asemanator cu el. Insa, nici macar cand a fost pus in fata minunilor petrecute, Diocletian nu cedeaza pornirilor sale malefice. L-au batut cu bice din vana de bou, i-au zdrobit trupul cu un bolovan, l-au strapuns cu o sulita, l-au aruncat de viu intr-o groapa cu var nestins, i-au dat sa bea o cantitate de otrava care ar fi omorat zeci de oameni, i-au asezat pietre de moara pe piept, astfel incat sa nu mai poata respira. L-au incaltat cu niste sandale din fier care aveau cuie mari si ascutite in talpi, care i-au stapuns talpile cu totul sfantului, l-au batut cu bastoanele pana i-au sfaramat oasele. Totul in van. Noaptea il aruncau in temnita cu trupul desfigurat de rani, dar duhul sau se intarea si toata noaptea se ruga si il lauda pe Dumnezeu.
In puterea noptii, venea un inger care-i vindeca toate ranile, iar dimineata sfantul iesea nevatamat din temnita, spre mirarea paznicilor si tortionarilor sai si spre furia neostoita a lui Diocletian, care porunce noi torturi si chinuri. In consecinta, sfantul a fost legat de o roata tintuita cu fiare ascutite, careia i s-a dat drumul pe o vale, roata sfarmandu-se si trupul Sfantului fiind sfasiat in mai multe bucati. Totul in zadar: Gheorghe era a doua zi nevatamat. Diocletian ramanea neclintit, fiind convins ca Gheorghe era un mare vrajitor, care prin magie ar fi reusit sa-si vindece ranile. Se spune ca, pentru multa sa dreapta credinta, lui Gheorghe i s-a dat puterea de a invia din moarte chiar si un necredincios care murise de cateva zile, un cunoscut al vrajitorului personal al imparaului, Atanasie din Nicomidia. Atanasie i-a cerut lui Gheorghe sa invie acest om, ca o dovada a puterii lui Hristos. Sfantul a spus ca numai Dumnezeu poate sa faca acesta minune prin el, iar aceasta nu va fi pentru imparat si vrajitor, ci pentru poporul care statea acolo de fata. Cand la sfarsitul rugaciunii a rostit "Amin", mormantul s-a deschis si mortul a iesit viu. Atanasie vrajitorul a cazut la pamant, marturisind ca Hristos este Dumnezeu si cerand Sfantului Mucenic sa-l ierte. Disperat, Diocletian a ordonat decapitarea lui Atanasie si a omului inviat din morti.
Dragostea Sfantului fata de cei sarmani a fost atat de mare incat i-a inviat boul unui taran sarac pe nume Glicherie, fapta ramasa de asemenea in hagiografia crestina. Alarmat de faptul ca oamenii vorbeau despre minunile Sfantului, multi cetateni ai Nicomidiei imbratisand crestinismul, Diocletian a poruncit ca Gheorghe sa fie dus in taina in afara cetatii si decapitat. Sfantul s-a apropiat vesel de locul mortii sale, binecuvantandu-L pe Dumnezeu si cerand ajutor contra duhurilor necurate. In fata mortii, Sfantul Gheorghe s-a rugat si pentru calaii care-l ucideau, ca sa nu le fie lor socotit pacatul acesta, ci sa ajunga la randul lor sa-l cunoasca pe Dumnezeu. Si astfel rugandu-se cu bucurie si-a pus capul sub sabia care l-a taiat.
Era ziua de 23 a lunii aprilie.
Alte articole:
Sf Mare Mucenic Gheorghe in constiinta romaneasca
Sf. Gheorghe si Oltenia Profunda
Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ucigatorul de balaur
Sfantul Gheorghe a fost la origine un cetatean al Imperiului Roman, nascut undeva intre anii 275-285 d.Hr. in orasul Lydda din Palestina. Tatal sau, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, si avea rangul de conducator al trupelor armatei romane dislocate in provincia Capadocia din Asia Mica, iar mama sa Policronia era de neam palestinian.
In anul 302, Diocletian decide sa isi inaspreasca prigoana indreptata contra crestinilor. Ura sa impotriva acestora era, conform legendei, alimentata de viclenia diavolului. In timpul unei viziuni in care imparatul il intreba pe necuratul diverse lucruri, acesta ii spune ca nu-i mai poate da raspunsurile dorite, din cauza ca este impiedicat de rugaciunile crestinilor, care-i seaca puterile. Turbat de furie, Diocletian emite un edict conform caruia fiecare soldat crestin trebuie arestat si obligat sa ofere sacrificii si rugaciuni zeilor pagani ai Romei Antice.
Diocletian este dezamagit peste masura: tocmai fiul talentat al lui Geronzio, cel mai bun stateg al Imperiului, sa se declare deschis crestin? Initial, Diocletian nu vroia sa-l condamne pe Gheorghe, deoarece s-ar fi lipsit de un comandant militar extrem de capabil, dar pana in final, aversiunea sa impotriva crestinilor a invins. Imparatul ii spune generalului cat de mult il pretuieste, indemnandu-l sa-l renege pe Hristos si sa dea jertfa zeilor pagani, promitandu-i in schimb pamanturi, sume de bani, sclavi si avansari in functie. In fata acestor tentatii materiale, Sfantul Gheorghe l-a privit direct in ochi si i-a spus ca imparatia din prezent este desarta, nestatornica si curand pieritoare, iar toate cate se afla in ea sunt trecatore si curand pieritoare. A incheiat intarind cuvantul sau ca nimic dintre cele lumesti nu-l va face sa se razgandeasca. Turbat de furie Diocletian l-a aruncat in inchisoare, condamnandu-l la chinuri si torturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu