Caloianul este un ritual precreştin de invocare a ploii, cu o vechime de cel puţin cinci milenii.
Caloiene, Iene,/ Du-te-n cer şi cere/ Să deschiză porţile,/ Să sloboadă ploile,/ Să curgă şi gârlele,/ Zilele şi nopţile,/ Ca să crească grânele!
Caloiene, Iene,/ Du-te-n cer şi cere/ Să deschiză porţile,/ Să sloboadă ploile,/ Să curgă şi gârlele,/ Zilele şi nopţile,/ Ca să crească grânele!
Sacrificiul încetează să mai fie activ şi devine simbolic încă de dinaintea vremilor noi, creştine.
Stau mărturie scrierile lui Diodor Sicul, care relatează scena îngropării ritualice a lui Attys, echivalentul lui Orfeu în arealul dacic: “Deoarece, însă, din pricina vechimii, din trupul lui Attys nu mai rămăsese nimic, frigienii au făcut imaginea tânărului, pe care apoi, plângând-o, o înmormântară, îndeplinind şi onorurile funebre potrivite cu soarta lui, şi acest obicei ei îl ţin constant până în zilele noastre".
Stau mărturie scrierile lui Diodor Sicul, care relatează scena îngropării ritualice a lui Attys, echivalentul lui Orfeu în arealul dacic: “Deoarece, însă, din pricina vechimii, din trupul lui Attys nu mai rămăsese nimic, frigienii au făcut imaginea tânărului, pe care apoi, plângând-o, o înmormântară, îndeplinind şi onorurile funebre potrivite cu soarta lui, şi acest obicei ei îl ţin constant până în zilele noastre".
Astăzi, fetiţele de 5-6 ani ale satului se împart în cete, în cea de-a treia zi de marţi după Paşte, fac câte o păpuşă de lut, o împodobesc şi îi pun drept căciulă coajă de ou roşu (reflexie a decapitării lui Orfeu) şi o trimit pe râu sau pe lac într-un mic sicriu bine încleiat.
Iene, Scaloiene!/ Tinerel te-am îngropat,/ De pomană că ţi-am dat,/ Apă multă şi vin mult/ Să dea Domnul ca un sfânt,/ Apă multă să ne ude,/ Să ne facă poame multe!
Iene, Scaloiene!/ Tinerel te-am îngropat,/ De pomană că ţi-am dat,/ Apă multă şi vin mult/ Să dea Domnul ca un sfânt,/ Apă multă să ne ude,/ Să ne facă poame multe!
Vara, în Oprişor, aerul fierbe la 40 de grade, pământul clocoteşte de-a dreptul la 60 de grade. E de înţeles disperarea a sute de generaţii, pradă unui pământ fără umbră, fără înălţări şi maluri abrupte, cu toţi copacii uscaţi în picioare de cum începeau să prindă trup. Şi cu atât mai sublimă convertirea acestui pământ în podgorie, în casă a viţei-de-vie pentru care seceta este, de cele mai multe ori, binecuvântare!
Caloiene, Ene,/ Ma-ta te cată/ Prin pădurea deasă,/ Cu inima friptă, arsă,/ Prin pădurea rară,/ Cu inima friptă, amară!
Cauta colectia de vinuri "Caloian" pe vinpenet!
Sursa: prezentarea colectiei Oltenia Profunda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu